17 May 2007

Cine este Bau-bau?

"Putini monstri merita frica pe care ne-o provoaca"
Andre Gide- Fructele Pamantului

Ar trebui sa le spunem piticilor :)) cum e cu bau-bau asta.
"Puiule nici un monstru nu merita frica din partea ta! Asa ca, trateaza-i cu indiferenta! :D"

Am vazut ca multi copii sunt amenintati (daca nu papa tot sau daca fac pozne) ca vine ba catelu', ba lupu', ba vine bau-bau la usa, si multe altele. Am cunoscut o fetita de 2 ani care plangea din senin spunand ca a auzit la usa pe baa.
Copiii sunt plini de viata, exploreaza continuu, isi testeaza limitele si ne testeaza si noua limitele. Noi, pentru a-i potoli si a ne impune in fata lor apelam la cea mai simpla solutie dar poate cea mai nefericita: amenintarea.
Uneori se apeleaza la cele mai dureroase amenintari: "Nu mai esti fata mea", "te dau la tigani", "te las afara, plec", "ramai aici", "te las cu nenea", "sa nu te mai vad", si uneori poate culmina cu "nu te mai iubesc".
Nu stiu ce se petrece in sufletul acelor copii care aud mereu lucrurile astea de la parinti sau bunici, fiind obligati sa actioneze contra naturii lor de copil. Este greu pentru ei sa se poarte si sa inteleaga totul cum o fac adultii si de aceea vor gresi si vor fi terorizati de consecinte.
Unii pot sa isi creeze adevarate frici si frustrari devenind incapabili sa mai actioneze dupa cum le dicteaza inima, altii pot sa invete ca mama nu vorbeste serios si ajung sa nu isi mai asculte parintii, se revolta si se aventureaza catre lucruri periculoase pentru a-si sfida parintii.

Parerea mea este ca frica nu construieste ci distruge. Te macina pe interior si te face un om slab. Nu cred in puterea ei didactica. Ii amenintam cu "monstrii" si fara sa ne dam seama ne transformam intr-unul din monstrii de care lor le este teama.

Solutia ar fi sa nu mai construim in jurul copiilor o lume neagra plina de amenintari si frica.
Daca mai vrea sa stea in nisip si e ora 9 seara, il anuntam din timp ca trebuie sa mergem acasa si nu il luam brusc din joaca lui. Ii pregatim, ii lasam sa ia ei decizia asta oferindu-le surprize placute. Desigur ca vor avea si ei momente de revolta dar este normal, fiecare copil are un acces de afirmare.
Nu se culca? Atunci ii dai o carte si il lasi sa citeasca, sau celor mici le mai spui o poveste.
Nu mananca? Nu ii arata ca te deranjeaza! Poarta-te ca si cum ar fi normal. E decizia lui. "Mancam mai tarziu. Sa imi spui cand iti este foame". Sau, "uite toata familia mananca. Hai si papa cu noi". La masa trebuie sa fie veselie si nu observatii peste observatii sau cearta. La fiecare masa puteti sa puneti o surpriza sub farfurie sau sub o canita.

Stiu ca uneori este greu si pentru noi parintii sa fim corecti fata de copii. Ori suntem obositi, ori avem probleme pe cap, ori avem un necaz si pac! ne descarcam pe copii. Ei nu ne cearta ci ne iubesc asa cum suntem, cu bune, cu rele. Ar trebui sa invatam de la ei sa iubim cu adevarat.

Astept si de la voi sugestii pentru a inlocui amenintarea din viata copilului nostru.

2 comments:

Brusc Willis said...

iti dau dreptate pentru ca si mie imi pare ca frica e distructiva. cateodata bau - bau lasa urme adanci precum nictalofobia si alte asemenea. Si-mi mai inchipui ca monstri pe care ii inventam ajung sa ne ocupe imaginarul cat suntem copii. Ne ia o viata sa ne debarasam de creatiile astea si de cele mai multe ori nu reusim.

Blog said...

As mai aduga faptul ca seara, piticii "rumega" tot ce au trait si experimentat peste zi. Retraiesc fiecare moment de bucurie sau de tristete. Ar fi bine sa adoarma cu zambetul pe buze si siguri pe ei ca parintii ii iubesc si ii apreciaza chiar daca mai si gresesc.

Acum, daca tot ai adus vorba de nictalofobie, vreau sa iti spun ca Petrei ii este frica de intuneric chiar daca nu stie de nici un monstrulet. Cum se stinge lumina pentru a merge la nani se pune pe un plans si se panicheaza foarte tare. Doar cand aprind lumina sau lampa se potoleste. Probabil are impresia ca pe intuneric ramane singura.
Am observat ca frica cea mai mare a copiilor este ca raman singuri, fara mama sau tata.